Există autori pentru care scrisul poate deveni o povară. Chuck Palachniuk își amintește cum trecea deseori pe lângă muncitori pe un șantier și era instant cuprins de un sentiment de vinovăție și de noțiunea că munca sa e efemeră și lipsită de importanță în fața trudei indispensabile a celor ce așezau cărămidă peste cărămidă.

Jasper Gwyn e un bărbat ajuns la o vârstă deja venerabilă, discret din fire până în punctul excentricității, trăsături ce contrastează puternic cu succesul său ca scriitor. Poate în mod previzibil, Gwyn, nemaigăsind urmă de satisfacție în vocația lui, se decide să renunțe la scris, spre exasperarea agentului său. Și să bâjbâie în căutare de altceva, orice altceva.

O oprire spontană la o galerie de artă, o conversație cu o bătrână bolnavă și o fixație pentru slujba de copist iau forma providenței și pentru Gwyn lucrurile devin clare. Scriitorul nu va mai scrie ci va scrie portrete într-un atelier decorat cu minuțiozitate tipică, atelier in care subiectul e nevoit să se perinde săptămâni în șir, vulnerabil și dezgolit.

„Mr Gwyn" e una din multele cărți ce dezvăluie părți din viața și mentalitatea unui scriitor, dar felul în care Baricco își creează povestea e unul special. Ideea fascinează și vrei să afli dacă în nebunia lui Gwyn există metodă. Oricum, un lucru pare clar, „hotărârile definitive se iau întotdeauna și doar într-o stare de spirit care nu e destinată să dureze."