Arthur Dent este un tip normal, care urmează să-și piardă casa în care locuiește. Arthur are o atitudine delăsătoare, dar este convins să nu lase demolatorii să-i dărâme casa. Se postează în fața ei și așteaptă ca muncitorii să se plictisească și să plece, însă prietenul său, Ford Prefect, pare să fie determinat să-i distrugă planurile.
Ford Prefect îl convinge pe Arthur Dent să-și părăsească postul pentru a-i da o veste mai importantă decât faptul că în câteva ore își va pierde casa în care locuiește, și anume aceea că în câteva minute își va pierde planeta întreagă. Ford Prefect îl duce pe Arthur Dent într-un bar apropiat, să bea două beri și să-l anunțe pe Arthur că viața lui pe Pământ va lua sfârșit în câteva minute, dar din fericire, el știe cum pot scăpa. Ford Prefect se dovedește a fi un extraterestru care călătorește prin Galaxie cu autostopul și este angajat să scrie pentru Ghidul autostopistului galactic despre planete, oameni și obiceiuri. Planeta Pământ urmează să fie eliminată pentru a se construi o șosea galactică ce ar urma să treacă chiar pe acolo unde este situată ea. Ford îl salvează pe Arthur Dent și împreună pleacă în aventuri incredibile. Arthur învață lucruri prețioase de la Ford, precum faptul că cel mai de preț lucru pe care poți să-l ai la tine este un prosop.
Douglas Adams crează niște personaje pe care cu greu le poți uita, și cel pe care țin mereu să-l menționez este robotul Marvin, care suferă de depresie cronică. „Ghidul autostopistului galactic” este perfectă pentru iubitorii umorului britanic. Ceea ce mă determinase să citesc cartea era tocmai faptul că era recomandată pe coperta patru în mod special fanilor Monty Python și acum pot să confirm că am gustat din plin din umorul lui Douglas Adams.