Pe Kahlil Gibran l-am descoprit grație bestseller-ului său, Profetul, pe care l-am perceput ca pe o suavă parabolă despre frumusețea valorilor eterne ale vieții. Darul iubirii, noul volum apărut la editura Herald, purtând semnătura acestuia, adună la un loc o serie de șase lucrări de mici dimensiuni: Portret în peniță, Nebunul, Deschizătorul de drumuri, Profetul, Nisip și Spumă și Grădina Profetului.  

Dintre acestea, cea care se remarcă ca un „intrus” printre scrierile pline de pace și lumină ale lui Gibran este Nebunul, care este formată dintr-o serie de mici povestiri în care sunt surprinse momente ce scot la iveală dualitatea sau duplicitatea oamenilor, faptul că de cele mai multe ori, una gândim și alta zicem sau facem, transformându-ne într-o aglomerație de măști puse în devălmășie pe un chip uitat. Dincolo de umorul nebun, cu substrat amar, ce străbate aceste istorioare, ele se transformă în instigări la luciditate și la sinceritate față de sine, aspecte esențiale, fără de care omul nu și-ar putea găsi armonia interioară, rămânând într-un perpetuu război cu sine însuși.