Pentru cei care încep povestirea lui Dostoievski, pățania funcționarului Ivan Matveici pare desprinsă din povestirile absurde ale lui Kafka. Și totuși, dincolo de povestea ridicolă și amuzantă a funcționarului înghițit de un crocodil și care decide în cele din urmă să rămână în burta cauciucată și goală a crocodilului pentru a preda lecții poporului rus, se simte mușcătura adâncă a ironiei prozatorului Dostoievski.

În momentul apariției în ziar a povestirii, toată lumea a considerat că întâmplarea nefericită și ciudată a lui Ivan Matveici e o critică ironică la adresa unor scriitori socialiști ai vremii. Și totul e posibil, pentru că victima noastră începe să țină discursuri din burta animalului analizând deschiderea pieței pentru o nouă „industrie” a crocodililor, creșterea valorii animalului prin prisma situației inedite, ceea ce duce la înmulțirea capitalului străin și tot așa.

Fără să vrem, asistăm de pe margine la desfășurarea acestui proces absurd în care, în loc să fie salvat funcționarul din măruntaiele crocodilului, prietenii și colegii de muncă își pun diverse probleme economice și etice. Ba chiar soția lui Ivan decide că ar trebui să dea divorț din moment ce soțul ei nu va mai aduce un salariu în casă și își petrece viața în huzur, în burta animalului.

O proză scurtă, amuzantă și bine scrisă despre gândirea ridicolă și superficială a multor contemporani de-ai lui Dostoievski. Valabilă și astăzi, dacă deschidem televizorul sau răsfoim un ziar. De remarcat reacțiile și descrierea evenimentului în presa vremii pentru a vedea cum am ajuns astăzi la decăderea presei și la fake news.