Sincer, m-a bucurat mult succesul de librărie al lui Alexandru Stermin. Era cazul ca și oamenii de știință români să reușească în zona aceasta de promovare și popularizare a științei. Avem deja câteva cazuri și aflând că Stermin e biolog și explorator, pasionat de păsări, m-am aruncat cu viteză asupra cărții.

Titlul cărții mi s-a părut foarte bun, deși cumva te păcălește. Stermin scrie despre jungla braziliană, e adevărat. Scrie despre mai multe expediții la care a luat parte, inclusiv în Siberia, Islanda sau Scoția. Însă de cele mai multe ori, Stermin e un soi de bătrân-filozof care își dorește să-și educe publicul, cititorii săi. Explică noțiuni de biologie, anatomie, genetică, chiar filosofie sau antropologie pentru a arăta legăturile dintre oameni și efectele civilizației asupra naturii. Mai precis, pentru a arăta efectele distructive ale civilizației noastre dar și șansa de a reface acea legătură inițială cu natura, de a ne regăsi pe noi înșine în mijlocul plantelor, înconjurați de insecte și animale. Tot timpul, dincolo de descrierea călătoriilor sale, există un soi de „preot” ecologist care ne trage de mână și ne îndrumă spre calea cea bună.

Prin urmare nu vă așteptați să găsiți doar jurnal de călătorie în acest volum, ci mai degrabă un soi de jurnal de regăsire de sine. Stermin scrie despre păianjeni veninoși, despre poluarea din Ucraina care duce la lipsa insectelor, dar și despre carnavalul de la Rio, relații sentimentale, criza coronavirusului, izolarea în propria locuință etc. Teme diverse, contemporane cu noi, însă nu toate legate de jungla braziliană, cât mai degrabă despre jungla primordială, ferită de intruziunea oamenilor și despre calea de a regăsi potecile uitate înspre acel spațiu natural și autentic, atât de greu de găsit astăzi. E un volum al unui biolog, dar mai degrabă al unui profesor care își învață studenții strecurând zilnic câte o lecție de viață.