Deși mai are două cărți scoase la editura Limes (cu distribuție minoră, probabil), putem considera „Ai uitat să râzi” debutul în proză pentru publicul larg al lui Bogdan Munteanu. Un volum solid de proză scurtă, cu tematici diverse, alese mai toate din banalul cotidian. Mici întâmplări din copilărie, fragmente de maturitate cu infidelități, eșecuri si planuri date peste cap, personaje care mai de care mai aleatoriu alese, unele circulând de altfel de la o proză la alta.
Bogdan Munteanu scrie despre viața pe care o știm cu toții, fie trăită la țară sau la bloc, în oraș. O viață deseori plată, nedreaptă, lipsită de confort și presărată cu mediocritate. Ici, colo, personajele sale au răbufniri de orgoliu și caută să distrugă echilibrul mediocru: fie o relație extraconjugală, fie ceva ilegal, ca distrusul afișelor puse de administrația blocului sau ascultatul de povești erotice spuse de un bătrân aproape senil, atunci când vârsta adolescenței transformă poveștile și puținele detalii în adevărate romane de aventură.
Sigur pe scriitură, Bogdan Munteanu nu are dificultăți majore când reface micile scene de viață. Personajele sunt credibile, gesturile lor, decorul, totul e ușor de recunoscut de cititor. Lipsește majorității acestor scene profunzimea, tensiunea pe care mi-aș fi dorit-o, tensiunea care dă culoare și viață prozei scurte de cea mai bună calitate. Cu mici excepții, prozele lui Bogdan Munteanu rămân la stadiu de final deschis, în care drama banalului nu se închide printr-o concluzie clară. „Ai uitat să râzi” e un volum de proză care merită o lectură din partea cititorilor de literatură română. Pentru a ajunge însă pe raftul cu cărți de recitit, Bogdan Munteanu mai are un pic de muncă. Potențialul există, asta e clar.
