Fără să îi fi citit autorului primele două romane, celebre deja la noi, adevărate probe de rezistență dat fiind dimensiunea de cărămidă a cărților, am decis să îi dau o șansă cu acest volum de proze scurte de dimensiuni reduse, umane. Sunt povestiri despre întâlnirile oamenilor cu dracii, unele amuzante, altele înfricoșătoare, iar prima dintre proze de-a dreptul melancolică.

Impresia generală e medie. „Intrusul” și „Anul dintre două nopți ale Valpurgiei”, prozele care deschid și închid acest volum mi se par cele mai bune și vi le recomand cu plăcere. Prima e despre un diavol tăcut, blând care apare în sânul unei familii ca o urmă jucăușă a persoanelor din casă și dispare, pe măsură ce lumea se obișnuiește cu el și îl acceptă ca pe ceva firesc. Ultima, despre o vizită a lui Mefistofel pe Pământ, pedepsit să rămână aici pentru un an de zile, vizită care schimbă soarta unui sat destul de șters și pune temelie uneia dintre religiile majore ale lumii.

Celelalte texte, una despre un tânăr care se trezește ca într-o proză celebră scrisă de Kafka transformat în drac fără să știe dacă e real ce i se întâmplă sau trăiește într-un coșmar, alta despre niște diavoli jucăuși care se plictisesc să rămână desenați în tablourile unui pictor controversat au subiecte diverse și uneori diavolii par să fie ei cei păcăliți de oameni și nu invers. Maniera de scris te poate duce cu gândul la Umberto Eco, la Kafka, la Dan Brown etc. Două proze nu mi-au plăcut deloc, dar poate e doar reacția mea la acele texte.

Jucăuș, conspirativ, deseori atent ca un detectiv pus la muncă în fața unor manuscrise proaspăt descoperite, Igor Bergler pare să scrie acest volum pentru a mulțumi o gamă cât mai largă de cititori. Cu gusturi și pasiuni diferite. Pe mine m-au prins două proze, așa că fiecare cititor cu siguranță va decoperi un text preferat.