Până să citesc cartea aceasta, nu știam mare lucru despre Tibi Ușeriu. Nu urmăresc știrile despre performanțele de acest gen – maraton, urcat pe munți, curse raliuri prin Sahara – decât cu coada ochiului, ca pe un soi de știri la capitolul diverse. Cu siguranță nu știam ce înseamnă 6633 Arctic Ultra și nici cine era cu adevărat Tibi Ușeriu și ce a făcut el la viața lui.
Așa că pe mine volumul m-a prins nepregătit. Citeam capitolele ca pe un soi de roman de acțiune, violent, cu mult suspans și o intrigă ce te ține lipit de carte până o termini. Evident, recunoșteam locuri și povestea devenea incredibilă nu prin biografia autorului ei, ci prin sinceritatea și naturalețea cu care era spusă.
Tibi Ușeriu s-a născut în România, într-o familie cu multe probleme, așa că întreaga copilărie a fost presărată cu multă violență și obligația de munci din greu pentru hrana minimă pe care o primea. Școală puțină, la limita notelor de 5. Evadează din țară pentru a câștiga bani. O vreme muncește mult pentru bani puțini, apoi printr-o ironie a sorții intră într-un context întunecat, mafiot, care îi aduce bani mulți, putere și senzația de invincibilitate. Lucruri care îl vor duce în cele din urmă la condamnarea la închisoare și aproape 10 ani de detenție în regim de maximă securitate.
După închisoare urmează alergatul și maratonul de rezistență e proba supremă. Dacă citești despre experiențele lui Tibi Ușeriu din timpul alergatului îți dai seama că uneori a rezista ani la rândul închis între patru pereți fără să poți vorbi cu cineva sau a alerga de unul singur, la minus 50 de grade, noaptea, prost hidratat și în pericol de a muri oricând, ei bine, între cele două condiții de viață diferența nu e atât de mare. Da, Tibi Ușeriu a fost închis și 27 de pași era doza maximă de libertate, ca apoi să alerge sute de kilometri în aceeași singurătate pentru a exorciza demonii și a recupera, cumva, pașii pierduți timp de 10 ani!
O mărturie extraordinară despre rezistența fizică, dar mai ales despre rezistența psihică. Despre limitele trupului și ale minții. Și o poveste palpitantă care se scrie în timp ce citiți acest text. Tibi Ușeriu a câștigat zilele acestea pentru a doua oară 6633 Arctic Ultra!