TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Ştefan Racovitză

Ştefan Racovitză s-a născut în 1936 la Bucureşti. Trăieşte în domiciliu forţat la Câmpulung Muscel între 1949 şi 1954. Aici absolvă Şcoala Pedagogică de învăţători şi Şcoala Medie (liceul). Intră prin concurs la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Este exmatriculat pentru origine socială nesănătoasă la începutului anului V, în 1958 şi trimis pentru „reabilitare“ la munca de jos, în construcţii şi în unităţi agricole. Reintegrat după trei ani.

 Este absolvent al Facultăţii de Biologie în 1962. Lucrează ca profesor secundar de Ştiinţe Naturale şi Chimie la un liceu din preajma Bucureştilor, apoi geobotanist la Comitetul Geologic Român.

În 1966 începe să colaboreze la mai multe ziare şi reviste bucureştene. În 1968 intră prin concurs la Redacţia de Ştiinţă a Televiziunii Române. După scurtă vreme trece la secţia emisiunilor pentru sate. Este dat afară de la TVR ca urmare a cererii de plecare din ţară.

În 1978 părăseşte ţara şi obţine statutul de refugiat politic în Elveţia, la Geneva. După un an de supliniri în învăţământul secundar obţine prin concurs un post de cercetător la Serviciul de Cercetări Pedagogice, specialitatea „mijloace de învăţământ audiovizuale“ de unde iese la pensie în 2001. În 1988 obţine un master în Ştiinţele Educaţiei, specialitatea „Comunicare“ la Facultatea de Psihologie şi de Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Geneva.

În 1992 preia şi responsabilitatea CĂMINULUI românesc, publicaţia trimestrială a Comunităţii Românilor din Elveţia. Publică articole în limba română în ziarul pe care-l realizează, dar şi în alte câteva publicaţii din ţară şi din Statele Unite.

În 2005 publică la Editura Libra din Bucureşti o culegere de articole sub titlul Cu mâinile de cap (Cronica cârcotaşului). Părăseşte redacţia CĂMINULUI românesc după mai bine de 16 ani, în 2008.