Shmuel Yosef Agnon, pe numele său real Shmuel Yosef Halevi Czaczkes, s-a născut în 1888 într-o familie de învăţaţi evrei din oraşul austro-ungar Buczacz (aflat astăzi pe teritoriul Ucrainei). Educaţia primară a urmat-o acasă, sub îndrumarea părinţilor, studiind germana şi vechile cărţi mozaice, dar şi pe cele ale iluminiştilor evrei. Începe să scrie de timpuriu, în ebraică şi idiş.
În 1907 emigrează la Jaffa, în Palestina. În anul următor debutează cu povestirea Agunot (Soţii părăsite) şi devine cunoscut publicului sub pseudonimul Shai Agnon. Tot în Palestina publică, în 1912, nuvelaVehaya Haakuv Lemishor (Iar strâmbăciunea va fi îndreptată). Un an mai târziu se mută în Germania, unde-l cunoaşte pe Salman Shocken, om de afaceri şi editor, care-i oferă o bursă şi cu care va colabora întreaga viaţă.
Continuă să scrie proză scurtă şi contribuie la alcătuirea unei antologii de povestiri hasidice. În 1924 revine în Palestina, şi se stabileşte în Ierusalim, unde locuieşte până la sfârşitul vieţii.
Agnon moare în 1970, lăsând în urmă o vastă operă, ce cuprinde peste 20 de volume de povestiri, nuvele, eseuri şi corespondenţă. Acestora li se mai adaugă şi trei mari romane: Hahnasat kala (Baldachinul de nuntă, 1919), Oreah Nata Lalun (Un oaspete în noapte, 1938) şi ’Tmol shilshom (Ieri-alaltăieri, 1945).
Discursul său arhaizant împletit cu motive suprarealiste – pentru care nu arareori a fost comparat cu Kafka –, abordarea inedită a unor teme identitare evreieşti (declinul hasidismului în Europa, dezrădăcinarea şi greutăţile sioniştilor emigraţi în Israel) şi un dar aparte al povestitului îi aduc în 1966 Premiul Nobel pentru literatură. În 1971, Saul Bellow îi include una dintre proze în antologia Great Jewish Short Stories.
