Sf. Maxim s‑a nascut in anul 580, cel mai probabil la Constantinopol ca descendent al unei familii nobile. A avut parte de o educatie extinsa in cultura antica greaca, deoarece scrierile sale ii dovedesc abilitatea in folosirea unui discurs retoric, argumentativ si filozofic. In plan social, se relateaza ca Maxim ar fi fost prim‑secretar al imparatului Heraclius (610‑641) timp de trei ani, din 610 pana in 613, anul in care se retrage ca monah la manastirea Chrysopolis. In 626, Maxim se refugiaza in Nordul Africii din cauza inaintarii in preajma Constantinopolului a dusmanilor din nordul Imperiului (slavo‑avarii) si a celor din est (persanii).
Se implica in combaterea monoenergismului, dar activitatea polemica a lui Maxim nu va depasi cu mult sfera disputelor teologice si filozofice. O va face insa cel mai clar in anii ulteriori emiterii de catre imparatul Heraclius (la propunerea patriarhului Sergius) a decretului Ekthesis (638), prin care toti crestinii erau obligati sa marturiseasca existenta unei singure vointe in Christos (crezul monotelist). Dintre capii Bisericii va rezista obligatiei numai episcopul Romei, Papa Severin, iar dintre autoritatile politice, exarhul Africii, Gheorghe (628‑641). Politica antimonofizita a ultimului este sustinuta si continuata teologic de Sf. Maxim, rezident in provincia Africii intre 640‑645. Din anul 646, centrul activitatii lui Maxim se muta in Italia, locul de refugiu al multor monahi calcedonieni, in manastirea Sfantul Savva, aflata la Roma. Incepand cu Papa Severin, Roma crestina a devenit bastionul luptei antimonoteliste. Conciliul de la Lateran din 649, prezidat de papa Martin I, va respinge (pe baza unui set de argumente luate din Sfintii Parinti greci si latini) monotelismul. Actele conciliului au fost redactate de Maxim insusi si de monahii greci din jurul sau.
Constiinta ca Fiul lui Dumnezeu si‑a asumat o natura umana autentica pentru ca oamenii sa se mantuiasca si sa o poata imita prin modul lor de viata, era, de fapt, miza interioara a rezistentei fata de monofizitism. Prezenta acestei constiinte explica atitudinea ireconciliabila a Sfintilor Martin si Maxim in timpul proceselor intentate, dar si faptul ca ultimul isi marturiseste adeziunea fata de Biserica Romei, care, cu dezavantajul pierderii inaltimilor spirituale ale teologiei Parintilor greci, conservase credinta simpla, dar ferma, in cele doua naturi ale lui Christos.
Primul proces al lui Maxim incepe in 655, acuzatia de baza fiind insubordonarea fata de puterea imperiala prin respingerea edictului Typos. Al doilea proces, in 658, se va incheia cu sentinta de mutilare (smulgerea limbii si taierea mainii drepte) si trimitere in exil. Va muri in acelasi an.
