Santideva, calugar buddhist din secolul VIII, se numara printre cele mai renumite si respectate figuri din intreaga istoriei a buddhismului Mahayana. Asa cum este cazul si cu alte figuri din istoria buddhismului indian, exista putine cunostinte istorice cu privire la viata sa. Santideva, asemeni lui Buddha Sakyamuni, s-a nascut intr-o familie regala, fiind destinat tronului. Insa in preajma incoronarii sale, Manjusri, intruchipare divina a intelepciunii, si deasemenea Tara, intruchipare divina a compasiunii, i-au aparut in vis, sfatuindu-l sa renunte la tron. Astfel, el parasi regatul tatalui sau, retragandu-se in solitudine si dedicandu-se meditatiei. In aceasta vreme a atins inalte stari de extaz si diferite puteri miraculoase.
Dupa aceasta sedere in pustnicie a fost o vreme sfetnic al unui rege, pe care l-a ajutat sa guverneze conform principiilor buddhiste. Insa acest lucru a starnit invidia altor ministri, Santideva abandonand in cele din urma serviciul regelui. Indreptandu-se spre renumita universitate de la Nalanda, obtine hirotonisirea monastica, devotandu-se studiului profund al sutrelor si tantrelor buddhiste. Aceasta este perioada in decursul careia compune doua dintre lucrarile sale devenite clasice: Siksamuccaya si Sutrasamuccaya. Insa in vazul celorlalti calugari, nu facea altceva decat sa manance si sa doarma.
Cautand sa-l umileasca pentru a-l alunga din manastire, alti invatati i-au impus sa recite o sutra inaintea intregii comunitati monastice si a publicului laic, o treaba care in viziunea lor era mult peste priceperea sa. Dupa cateva ezitari, Santideva este de acord sa raspunda cererii si ii intreaba: "Doriti sa recit un text existent sau o compozitie originala?" "Recita-ne ceva nou!" raspunsera ei, si atunci el incepu sa psalmodieze Bodhicaryavatara ("Intrarea pe calea iluminarii").
