TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ René Guénon
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

René Guénon s-a născut la 15 noiembrie 1886, în Blois. În 1904, a venit la Paris, înscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematici. În 1908, Guénon frecventa deja "şcolile" ocultiste ale epocii. Iniţiat în Francmasonerie, în Ordinul Martinist, student al Şcolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figură cunoscută în mişcarea ezoterică de atunci; în 1909 ajunge membru al Bisericii Gnostice, cu numele de Palingenius.

Perioada 1908-1912 este foarte enigmatică. Superiores Incogniti îl investesc pe René Guénon cu funcţia de restaurator al Tradiţiei primordiale în Occident, mai precis, cu rolul de transmiţător şi tălmăcitor al adevarurilor absolute, în vederea modificării mentalităţii occidentale. Între 1909 şi 1912, realizarea metafizic (cel putin teoretică) a lui Guénon era un fapt împlinit, dovadă fiind articolele scrise de el atunci care prevestesc cărţile de mai târziu. Întrucât iniţierea sa era una "universală", Guénon a "particularizat-o", ajungând iniţiat în hinduism, daoism şi masonerie; iar în 1911-1912 s-a ataşat de tradiţia islamică, luând numele de "slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia.

Deşi opera sa, ca sâmbure spiritual, dar şi ca expunere discursivă, era deja constituită, abia după zece ani Guénon a început să-şi publice cărţile. Primul Război Mondial l-a împiedicat să se manifeste mai repede, şi doar în 1921 îi apare prima carte, despre tradiţia hindusă. În deceniul următor, el şi-a publicat toate scrierile fundamentale, şi tot acum devine "inima" şi "intelectul" revistei Etudes Traditionnelles.

În 1930 părăseşte definitiv Franţa, stabilindu-se pentru tot restul vieţii la Cairo. Deşi "sihăstrit" în Egipt, Guenon a continuat să exercite o influenţă peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apăreau în Etudes Traditionnelles, corespondenţa de o vastitate uluitoare şi cărţile scrise în perioada celui de-al Doilea Război Mondial au completat opera sa.

După o suferinţă fizică intensă, René Guénon părăseşte lumea fizică la 7 ianuarie 1951.