Philippe Lacoue-Labarthe a fost critic, filozof, estetician, scriitor şi traducător.
Figură intelectuală singulară pe fundalul evoluţiei gândirii franceze în a doua jumătate a secolului al XX-lea, activitatea sa se desfăşoară în proximitatea (fără confuzie) şi la confluenţa (diferenţială) cu liniile de gândire ale unui J. Derrida sau J.-L. Nancy (cu care a şi editat ori semnat câteva cărţi importante: L’Absolu littéraire [Absolutul literar], 1981, de exemplu, sau Les fins de l’homme. A partir du travail de Jacques Derrida [Încheierile omului. Pornind de la munca lui Jacques Derrida], 1981, respectiv Le titre de la lettre [Titlul scrisorii], 1973).
În dialog constant şi fără concesii cu Heidegger şi romantismul german, tradiţie de gândire din care el degajează tematizarea chestiunii lui mimesis (ca Darstellung, Gestalt, Gestell) – în toate dimensiunile acesteia: filozofică, estetică şi politică –, confruntând, în acelaşi timp, această tradiţie cu alte avataruri moderne ale acestei chestiuni originar aristotelico-platonice – via Diderot, Rousseau, Hölderlin, Nietzsche sau Freud –, Ph. Lacoue-Labarthe a fost profund angajat în ceea ce s-ar putea numi o deconstrucţie a „nexului tragic” al istoriei (aşadar, al filozofiei şi politicului) occidentale. Exemplară din acest punct de vedere rămâne chiar La fiction du politique. Heidegger, l’art et la politique (1987; trad. rom. Ficţiunea politicului. Heidegger, arta şi politica, 2010).
Alte titluri: Le sujet de la philosophie ([Subiectul filozofiei] 1979), L’imitation des modernes([Imitarea modernilor] 1985), La poésie comme expérience ([Poezia ca experienţă] 1986), Musica ficta: figures de Wagner ([Musica ficta: figuri ale lui Wagner] 1991), Métaphrasis suivi de Le Théâtre de Hölderlin ([Metaphrasis urmat de Teatrul lui Hölderlin] 1998), Poétique de l’histoire([Poetica istoriei] 2002), La Vraie semblance ([Adevărata asemănare] 2008 – postum).
