Peter Mayle (14 iunie 1939, Brighton, UK - 18 ianuarie 2018, Franța) a lucrat în publicitate până în 1975, când și-a abandonat biroul de pe Madison Avenue și a început să scrie. La început cărți pentru copii, apoi romane comice pentru publicul larg. Stabilirea în Franța i-a fost de folos, fiindcă acolo Mayle a găsit materia primă de care avea nevoie. El a trecut acea materie prin filtrul comic și a produs o serie de romane care au încântat milioane de cititori. Sunt cărți străbătute de o ironie tandră față de țara de adopție, dar lipsite de agresivitate și sarcasm. În prezent, opera lui Mayle este tradusă în peste douăzeci de limbi.
Scriitorul englez a fost numit, în 2002, Cavaler al Legiunii de Onoare pentru contribuția adusă culturii franceze.
Printre cărțile publicate se numără: Provence de la A la Z, Din nou în Provence, Provence pentru totdeauna, Un an bun, Lecții de franceză, În căutarea lui Cézanne, Hoțul de vinuri, Viață de câine. Cartea sa, Un an bun, a fost ecranizată în 2006 (cu Russell Crowe și Albert Finney în disribuție), de Ridley Scott, un alt englez îndrăgostit de Provence.