TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Peter James

Peter James (n. in 1948, Brighton, Anglia) este unul dintre cei mai cititi scriitori de romane polițiste din lume. După ce a studiat cinematografia la Ravensbourne Film School London, Peter James a debutat ca scenarist la televiziunea din Toronto. 

Însă ceea ce-și dorea era să scrie romane polițiste, astfel că debutează ca scriitor cu romane de spionaj, urmând apoi bestsellerul Possession (tradus în douăzeci și trei de limbi), roman de suspans, în care se întrepătrund două universuri: crima și paranormalul.

Viu sau mort este primul volum din seria Roy Grace, care mai cuprinde romanele Să mori frumos!, Aproape mort și Pe urmele mortului. În prezent, această serie se bucură de un enorm succes internațional. 

Ca romancier, s-a impus pe scena literară cu treisprezece volume, care au fost traduse în treizeci și șase de limbi și reflectă pasiunea autorului pentru fenomenele paranormale.

Peter James a fost producatorul executiv al filmului Neguțătorul din Veneția (2004) și a colaborat la serialul Bedsitcom, nominalizat la Rose d’Or.

În prezent, lucrează la ecranizarea bestsellerului Viu sau mort unul dintre cele mai vândute unsprezece romane din Marea Britanie în prima jumatate a anului 2006, pentru care i s-au decernat: Premiul Krimi-Blitz, 2005; Le Prix Polar International, 2006; Le Prix Coeur Noir, 2007.