Mircea Handoca (12 aprilie 1929, Botoşani) este un editor şi istoric literar. Este fiul Marthei-Helene (născută Labin) şi al lui Constantin Handoca, farmacişti. După ce urmează Liceul Naţional din Iaşi (1939-1944) şi Liceul „Al. Ghica" din Alexandria (1944-1947), face studii la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1947-1951), devenind profesor la Bucşani, judeţul Dâmboviţa (1951-1955), Târgovişte (1955-1959), Pâclişa, judeţul Hunedoara (1959-1960) şi la Liceul „D. Bolintineanu" din Bucureşti (1960-1990).
Debutează cu un articol în Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor (1962). Colaborează la Adevărul literar şi artistic, Albina, Arca, Argeş, Ateneu, Cahiers roumains d'etudes litteraires, Convorbiri literare, Criterion, Cronica, Curierul românesc, Excelsior, Familia, Jurnalul literar, Limbă şi literatură, Litere, arte, idei, Manuscriptum, Orizont, Poesis, Revista de istorie şi teorie literară, România literară, Steaua, Teatrul, Transilvania, Tribuna, Vatra, Viaţa românească etc., precum şi la câteva publicaţii din străinătate.
De mai bine de un sfert de secol Handocaeditează opera lui Mircea Eliade, romanele şi nuvelele, eseurile, studiile, memoriile, jurnalul, tratatele de istorie a religiilor, corespondenţa, ca şi textele referitoare la receptarea critică a operei, adunate sub titlul generic Dosarul Eliade (I-VIII, 1998-2003). Ca exeget a publicat cărţi precum Mircea Eliade. Câteva ipostaze ale unei personalităţi proteice (1992), Pe urmele lui Mircea Eliade (1996), Pro Mircea Eliade (2000), Viaţa lui Mircea Eliade(2000), Eliade şi Noica (2002). Rezultatul cunoaşterii aprofundate a vieţii, operei şi receptării scrierilor lui Mircea Eliade în întreaga lume este şi o amplă biobibliografie (I-III, 1997-1999).
Recunoscându-i-se meritele pentru acest vast demers, critica literară a remarcat că Handoca„s-a lăsat treptat, irevocabil şi complet acaparat de pasiunea lui eliadescă, ajungând la ora de faţă să fie aproape omologat drept cel mai complet cunoscător al vieţii maestrului său şi cel mai solicitat editor al operei acestuia, adeseori rămasă doar în manuscris, mai ales că are privilegiul de a dispune de arhiva din ţară a savantului" (Florin Mihăilescu). Împrejurarea că l-a cunoscut personal pe Mircea Eliade, când l-a vizitat la Paris în 1985, şi că acesta i-a trimis peste şaizeci de scrisori, a contribuit la un mai profund ataşament faţă de autorul lui Maitreyi.
