Mika Waltari (1908-1979) a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori finlandezi ai secolului XX. A publicat primul roman, Marea iluzie, de factură expresionistă, în 1928, la doar doi ani după absolvirea Colegiului Normal din Helsinki. Tânărul scriitor s-a aflat în atenţia criticilor, care fie l-au contestat, fie l‑au lăudat, comparându‑l cu Paul Morand, Hemingway sau Scott Fitzgerald. După teologie, a studiat filozofia şi estetica la Universitatea din Helsinki până în 1929. Redactor la Revista Finlandei, reporter la radio, cronicar literar, Mika Waltari s‑a impus rapid ca romancier şi dramaturg. Autor extrem de prolific, a scris romane psihologice, istorice şi poliţiste, nuvele şi povestiri, literatură pentru copii, piese de teatru şi scenarii de film. Romanul Femeia şi străinul, publicat în 1937, a fost tradus în şaisprezece limbi. Dar notorietatea internaţională i‑a adus‑o Egipteanul (1945), impresionantă recreare a Egiptului din secolul al XIV‑lea î.H., tradus în peste treizeci de ţări, care l‑a propulsat printre cei mai citiţi autori. În 1952 a publicat Amanţii din Bizanţ, magnifică frescă a ultimelor luni de dinaintea căderii Constantinopolului (1453) în mâna otomanilor. În 1955 a apărut Etruscul, un incitant roman de aventuri şi, totodată, o adevărată enciclopedie romanţată a civilizaţiei mediteraneene a secolului al V‑lea î.H. În 1957 a devenit membru al Academiei Finlandeze, iar în 1970 a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Turku. La Editura Polirom au apărut până în prezent romanele: Etruscul (2002, 2010, 2017), Egipteanul (2003, 2008, 2013, 2015), Amanţii din Bizanţ (2003, 2008, 2011), Secretul împărăţiei (2007, 2016) şi Tânărul Ioannis (2020).
