TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Mihail Bulgakov
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Mihail Afanasievici Bulgakov, născut la Kiev în 1891, fiul unui profesor de dogmatică de la Academia de Teologie din oraș, absolvă strălucit Facultatea de Medicină a Universității din Kiev, practicându-și, timp de patru ani, profesiunea cu deosebită competență. Stabilit definitiv la Moscova în 1921, renunță la medicină în favoarea literaturii și publicisticii.

De o mare diversitate – foileton, schiță, povestire, nuvelă, roman, farsă, dramă etc. –, scrierile sale au o inconfundabilă unitate a viziunii. Contestat adesea cu virulență de critica vremii – să nu uităm anii dramatici în care și-a desfășurat activitatea literară, 1920-1940 – a reușit să publice prea puțin în timpul vieții, antologicele narațiuni fantastice Diavoliada și Ouăle fatale, precum și romanul Garda albă numărându-se printre excepții. Adevărata glorie a lui Bulgakov este postumă. Până și capodopera sa, Maestrul și Margareta, la care a lucrat și după ce și-a pierdut vederea, până în ultima zi a vieții, a apărut în URSS abia în 1967, an ce marchează începutul publicării masive a operelor lui Bulgakov peste graniță, inclusiv în Romania.