Michel Leiris, scriitor suprarealist, etnolog şi critic de artă francez, s-a născut la Paris în anul 1901. A obţinut bacalaureatul în filozofie (1918), apoi a urmat cursuri de chimie, abandonate foarte curând. În perioada 1921-1924 i-a cunoscut pe Georges Bataille, Robert Desnos, Max Jacob, André Masson etc. Prin intermediul lui Masson, a pătruns în mişcarea suprarealistă, sub influenţa căreia a scris, în 1927-1928, romanul Aurora, publicat abia în 1946. În 1929 a intrat în redacţia revistei Documents, unde l-a cunoscut pe Marcel Griaule, care i-a trezit interesul pentru etnologie. Ca secretar-arhivist al „Misiunii Dakar-Djibouti", a ţinut jurnalul de bord al expediţiei, care avea să devină o carte tulburătoare: Africa fantomă (1934). A urmat cursul de etnologie al lui Marcel Mauss, precum şi un curs de istorie a religiilor primitive. Şi-a obţinut licenţa în litere la Sorbona în 1938. În acelaşi an a devenit director al Laboratorului de etnologie al Muzeului de Ştiinţe ale Naturii. În urma unei cure psihanalitice care a durat şase ani, a scris o autobiografie cu titlul L'Âge d'Homme (1939). După război, şi a continuat activitatea de etnolog, devenind director de cercetare la CNRS şi scriind în paralel poezie, proză, eseuri, critică literară şi de artă. A murit în anul 1990.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Michel Leiris
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.25 (36)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%