TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Solomon Marcus
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Cărţile autorului Răni deschise, 2 – cultură sub dictatură – Răni deschise, 1 Educaţia în spectacol Răni deschise, 3 (Răni deschise, 3) 

Academician, Profesor Universitar, Doctor în Matematică, Cercetător Interdisciplinar.

Născut pe 1 martie 1925, Solomon Marcus este fiul Simei şi al lui Alter Marcus. A urmat şcoala generală şi liceul în Bacău, absolvind Liceul „George Bacovia” (acum Colegiul Naţional „Ferdinand I”) în 1944. Între 1945 şi 1949 a urmat cursurile Facultăţii de Matematică, la Universitatea din Bucureşti, pe care o absolvă în 1949 cu Diplomă de Merit.

A fost numit Asistent universitar în 1950, Lector în 1955, Profesor asociat în 1964, Profesor în 1966, Profesor Emeritus al Universităţii din Bucureşti în 1991. A obţinut titlul de Doctor în Matematică în 1956, cu o teză despre Funcţiile monotone cu două variabile.

În 1968 a obţinut titlul de Doctor docent al Universităţii din Bucureşti. A fost ales Membru Corespondent al Academiei Române în aprilie 1993 şi Membru Titular al Academiei Române (Academician) în decembrie 2001.

Printre domeniile sale de cercetare şi profesorat se numără diverse ramuri ştiinţifice, de la analiza matematică, informatica teoretică, teoria măsurii şi topologia generală, până la lingvistică, istoria şi filozofia matematicii, poetică, semiotică şi aplicaţii ale matematicii în ştiinţele naturii sau în ştiinţele sociale.

Încă de la începutul carierei sale, Solomon Marcus a dat dovadă de un interes profund în ceea ce priveşte problemele educaţiei şi de o puternică voinţă de a crea premisele unei relaţii deschise şi constructive între profesor şi elev/student.

Solomon Marcus moare la data 17.03.2016.