Ludwig Wittgenstein (1889-1951) este una dintre personalităţile legendare ale filozofiei secolului al XX-lea. Austriac de origine, a studiat în Anglia, iar din 1930 a fost profesor la Universitatea din Cambridge. Lucrarea sa de tinereţe, Tractatus logico-philosophicus, foloseşte instrumentele logicii moderne într-o încercare originală de analiză a limbajului, gândirii şi a raporturilor lor cu realitatea. Distincţia celebră pe care o face aici între a spune şi a arăta exclude orice vorbire cu sens despre frumos, bine sau Dumnezeu. În scrierile mai târzii, Wittgenstein reuşeşte ceea ce nici un alt filozof nu pare să fi realizat: o ruptură radicală cu vechiul său fel de a vedea, o dată cu inaugurarea unui mod cu totul nou de a practica filozofia. Analiza jocurilor de limbaj în care sunt angajaţi oamenii devine un mijloc de catapultare în afara sferei locurilor filozofice comune. Sunt astfel scoase în evidenţă şi denunţate supoziţii metafizice care îşi au originea încă la Platon şi stau la baza gândirii europene. Impresia superficială că s-ar diseca vorbirea comună se spulberă repede: ceea ce face de fapt Wittgenstein este să imagineze o diversitate de situaţii ipotetice a căror analiză este menită să favorizeze eliberarea gândirii de automatisme adânc înrădacinate. Întreprindere cu atât mai fascinantă cu cât pune într-o lumină cu totul nouă frumosul, credinţa religioasă sau sensul vieţii - subiecte asupra cărora se instalase tăcerea.
Din scrierile lui Wittgenstein au apărut, în traducere, la Humanitas: Caietul albastru (1993, reeditare 2005); Lecţii şi convorbiri despre estetică, psihanaliză şi credinţă religioasă (1993, reeditare 2005); Însemnări postume 1914-1951 (1995, reeditare 2005); Tractatus logico-philosophicus (2001); Cercetări filozofice (2004); Despre certitudine (2005).
