TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ J.D. Salinger
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Născut pe 1 ianuarie 1919, la New York, Jerome David Salinger a început să scrie în adolescență. În 1940, a publicat nuvela The Young Ones, în revista americană Story, iar în 1942 s-a înrolat în armată, participând ulterior la Debarcarea din Normandia, o experiență care l-a marcat profund. Revenit în Statele Unite, Salinger publică, în 1948, în revista The New Yorker, nuvela O zi perfectă pentru peștii banană/ A perfect day for bananafish, în care-i prezintă cititorilor, pentru prima dată, pe membrii familiei Glass, care vor apărea ulterior în mai multe dintre operele sale.


Impunerea definitivă a lui Salinger în lumea literară vine odată cu romanul De veghe în lanul de secară (Polirom, 2001; 2005; 2011), devenit deja o operă clasică a literaturii universale. În 1965, după alte câteva cărți publicate, printre care Nouă povestiri (Polirom, 2001), Dulgheri, înălțați grinda acoperișului • Seymour: o prezentare (Polirom, 2002), Franny și Zooey (Polirom, 2002; 2011) a dispărut de pe scena literară americană.


Considerat unul dintre cei mai influenți scriitori americani, un clasic al literaturii secolului XX, J.D. Salinger și-a câștigat treptat o faimă paralelă prin decizia de a se retrage inițial din realitatea editorială și apoi definitiv din viața publică. Nu a mai publicat nimic din anul 1965 și nu a acordat nici un interviu presei în ultimii 28 de ani. Viața scriitorului american a devenit un mister de la decizia sa de a se refugia în Cornish, New Hampshire.


Potrivit relatărilor fiicei scriitorului și ale unei prietene apropiate a acestuia, Salinger a scris până spre sfârșitul vieții, însă nici un manuscris al său nu a fost trimis unei edituri de mai bine de patru decenii. „Iubesc să scriu și vă asigur că fac asta cu regularitate. Scriu pentru mine însă, și vreau să fiu lăsat în pace în timp ce fac asta.”, declara Salinger în cel mai recent interviu al său, acordat publicației Boston Globe în 1980.


J.D. Salinger a încetat din viață pe 28 ianuarie 2010, la vârsta de 91 de ani, la reședința sa din Cornish, New Hampshire.