TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Italo Svevo
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Italo Svevo (1861 – 1928), pe numele său real Ettore Schmitz, este unul dintre cei mai importanți scriitori italieni.

S-a născut la Trieste într-o familie evreiască germano-italiană și a urmat studii economice și comerciale, după care s-a angajat la o bancă din Viena, aprofundând în paralel literatura europeană, filosofia și psihanaliza. A debutat în volum în 1892 cu romanul O viață, căruia i-a urmat Senilitate în 1898. Neapreciat de critici și ignorat de public, Svevo a abandonat, la scurt timp, „acel lucru odios și ridicol numit literatură“, cum el însuși scria în jurnal, și s-a dedicat afacerii socrului său, continuând însă să scrie proză scurtă și texte diaristice. Întâlnirea cu tânărul James Joyce, de la care lua lecții de engleză, a fost începutul unei prietenii literare celebre și i-a schimbat destinul artistic pentru totdeauna. Încurajat de acesta să își reia activitatea scriitoricească, a publicat în 1923 Conștiința lui Zeno, care avea să devină, cu sprijinul lui Joyce, un succes internațional răsunător abia doi ani mai târziu, odată cu apariția în limba franceză. În 1927, la sugestia prietenului său, a publicat o ediție revizuită a romanului Senilitate, care a fost primit cu entuziasm de această dată. S-a stins din viață după un an, lăsând în urma sa proză scurtă, teatru, pagini de jurnal, trei romane și o corespondență bogată cu numeroase personalități culturale ale epocii.

Cred, sincer cred că, pentru a deveni un scriitor adevărat, trebuie să scrii în fiecare zi. […] Cu alte cuvinte, în afară de condei nu există scăpare.” - Italo Svevo