logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Vezi mai multe
produse din:

Vezi toate cărţile

Autor \ Ion Valjan

Raftul Cartepedia
AdaugăPreview Din filigrane şi surâsuri Din filigrane şi surâsuri Ion Valjan
În stoc
44,22 lei
-15%
52,02 lei
AdaugăPreview Cu glasul timpului Cu glasul timpului Ion Valjan
În stoc
31,93 lei
-15%
37,57 lei

BIOGRAFIE

Ion Al. Vasilescu – pseudonim literar VALJAN – (1881–1960) a fost avocat, dramaturg, memorialist, publicist şi om politic. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi (1903) şi şi-a dat doctoratul la Paris. A intrat în magistratură (1908–1914). Ulterior procesului Sotiriu–Cretzulescu (1915), cu care şi-a început cariera de avocat, a pledat în majoritatea marilor procese penale. Autor dramatic de succes de descendenţă caragialiană, apreciat de G. Călinescu, a publicat cinci comedii: Ce ştia satul... (1912) – considerată de E. Lovinescu poate cea mai bună comedie într-un act din literatura română –, Nodul gordian (1920), Lacrima (1920), O inspecţie (1941), Generaţia de sacrificiu (1933, 1936) – jucată cu mare succes până în zilele noastre. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (1923–1924) şi director general al teatrelor (1923–1926). A elaborat şi a susţinut în calitate de parlamentar noua Lege a teatrelor (cunoscută ca Legea Valjan) (1926). A colaborat la Sburătorul, Vremea (al cărei director literar şi artistic a și fost pentru scurt timp), Rampa etc. Ca om politic, a făcut parte din Partidul Naţional Liberal (1922–1930), aripa liberală georgistă (1930–1932), alăturându-se, în fruntea unui grup liberal independent, Cartelului electoral Iorga–Argetoianu (1932). Ca jurist, a contribuit la redactarea Legii asanării datoriilor agricole (1932), pe care a susţinut-o ca raportor în Parlament. Din 1932 a devenit membru marcant al Partidului Naţional Agrar al lui O. Goga, de care s-a despărţit în 1935, împotrivindu-se fuziunii PNA cu Liga Apărării Naţional-Creştine a lui A.C. Cuza. A publicat texte memorialistice şi evocări în reviste începând din 1921, dar a întrerupt această activitate în 1947, copleşit de arestarea fiului său Corneliu (Nelu) Valjan; aşa se explică faptul că memoriile sale se opresc la momentul Paradei Victoriei (noiembrie 1918). După război, a refuzat să intre în nou-înfiinţata Uniune a Scriitorilor şi să publice piese propagandistice; arestat (1950) şi implicat într-un proces politic „de înaltă trădare", fiind acuzat de spionaj în favoarea Marii Britanii, a fost condamnat la 15 ani de temniţă grea. Este autorul singurului spectacol teatral jucat într-o închisoare comunistă, Revista Piteşti '59, fapt consemnat de Ion Ioanid. A murit în detenţie.
Lucrări apărute postum: volumul antologic Teatru. Generaţia de sacrificiu, Bucureşti, Minerva, 1985 și Vremea, 1998; Cu glasul timpului. Amintiri, Bucureşti, Eminescu, 1987 și 1996; Humanitas, 2013; Trei crime celebre, Bucureşti, Garamond, 1994.