Hong Ying s-a născut în 1962, la Chongqing, în sud-vestul Chinei. Copilăria i-a fost marcată de sfârşitul Marii Foamete, iar adolescenţa, de Revoluţia Culturală. În anii optzeci, a studiat la Academia Lu Xun din Beijing şi la Universitatea Fudan din Shanghai, iar în 1991 s-a stabilit la Londra. Primul său roman, Fata plecată în depărtări, a apărut în 1994. Este autoarea a opt romane, printre care se numără: Vara trădării (1995), K. Arta iubirii (1999), Ţipătul păunului (2002), Concubina din Shanghai (2003; 2008) şi Moarte la Shanghai (2005). Romanelor li se adaugă patru volume de poezie, autobiografia Fiica Râului (1997) şi mai multe volume de povestiri. Scrierile lui Hong Ying au fost traduse în peste douăzeci de limbi, fiind recompensate, în Taiwan, cu nu mai puţin de nouă distincţii literare. K. Arta iubirii, cel mai cunoscut roman al său, a apărut în peste douăzeci şi cinci de ţări. În 2002, Hong Ying a fost dată în judecată, în China, pentru defăimarea memoriei unei persoane decedate, de către fiica lui Ling Shuhua, faimoasă scriitoare a cărei biografie a inspirat personajul principal feminin al cărţii. Procesul a fost însă câştigat de Hong Ying.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Hong Ying
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.25 (36)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%