"La prima vedere, nu sunt o persoană care să-şi petreacă mult timp în aer liber. Cu toate acestea, într-un fel sau altul, am umblat deseori prin pădure, inclusive în perioada în care am lucrat ca maestru-bucătar în Alaska îndepărtată sau când am fost profesoară într-un orăşel din munţii North Cascades, în care principala ocupaţie a locuitorilor era exploatarea lemnului.
Nu plânge sub clar de lună este un omagiu adus atât evenimentelor emoţionante din viaţa mea, cât şi tuturor momentelor de amuzament în care fredonam cântece stupide despre şuncă friptă pe grătar (brrr...!) şi despre savuroasele marshmallows caramelizate pe care le mâncam în jurul focului de tabără (iami-iami!). Nu am scris neapărat o carte despre vârcolaci, cât m-am lăsat sedusă de ideea că fiecare dintre noi avem o parte pe care o arătăm lumii şi o alta secretă, pe care o păstrăm doar pentru noi. În prezent, sunt bucuroasă că trăiesc într-un oraş mare, de pe coasta Pacificului de Nord-Vest. Când nu scriu romane adresate tinerilor, merg deseori la film, împreună cu familia şi cu numeroşi prieteni minunaţi (care, din când în când, plâng şi râd din toată inima)."
