Mihai Goțiu (născut în 6 decembrie 1973, Ilia, jud. Hunedoara). A absolvit Colegiul Naţional „Decebal” din Deva (1992) şi a studiat dreptul şi jurnalistica la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj- Napoca (1992-1997). A debutat în presa scrisă şi în radio în 1993, acoperind toate domeniile jurnalistice (sportiv, social, politic, cultural, economic), colaborând atât cu presa locală, cât şi cu cea naţională. între 2006 şi 2010 a fost redactor-şef la Ziarul Clujeanului, Clujeanul şi Viaţa Clujeanului. Din 2010 este analist-comentator la VoxPublica. In 2013 s-a implicat în redactarea ziarului Apusenii Liberi, realizat pe bază de voluntariat şi tipărit din donaţii publice. Colaborator al Departamentului de Jurnalistică (2007-2009) şi al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie (din 2008) de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. în februarie 2012, împreună cu membri ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană, a realizat primul demers de tip Yes Men din România, cumpărarea naţionalei de fotbal. Este scenarist şi regizor al filmelor din seria Retman şi Retmagia, proiect coordonat de psihologul Daniel David, prin care, în premieră mondială, desenele animate sunt folosite în scop terapeutic în tratarea diferitelor probleme ale copiilor (depresie, furie, teama de a vorbi în public, sentimentul de vinovăţie).
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Mihai Goţiu
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.23 (35)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (1)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (1)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%