Florin Dumitrescu (născut în 1966, in București) se lansează ca textier între anii ‘80 și ‘90 (pentru Timpuri Noi, apoi Sarmalele Reci).
Ca autor de versuri „pentru citit“ debutează greu, reticent, la îndemnurile prietenilor literați. Apare cu grupajul Megaviziuni în volumul colectiv Marfa (Ed. Salut, 1996, alături de Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu), apoi publică Ana are mere (Cartea Românească, 1997, Premiul ASB pentru Debut). Revine cu INcintece (Ed. Vinea, 2007, Premiul Tiuk! pentru Poezie) și participă, cu grupajul Furat la cîntare, la antologia Marfa reîncărcată (Brumar, 2011) a aceluiași grup nouăzecist. Publică poemul-poveste Bucătarul Ben în antologia pentru copii Ce poți face cu două cuvinte (Art, 2012). În 2015, ia parte la experimentul Epopeea participativă București 2021, ce reunește patruzeci de poeți, în cadrul unui poem în lanț.
Ca textier, își extinde în timp portofoliul de colaborări (Direcția 5, Pasărea Rock, Mircea Baniciu, Jazzappella, RIT etc.).
Publică schițe și eseuri în săptămânalul B-24-FUN (2005–2010) și participă cu nuvele și povestiri în diverse antologii de proză: Cartea cu bunici (Humanitas, 2007), seria tematică Prima dată (Art, 2010–2013, în cadrul căreia îngrijește volumul Primul meu job, 2011), precum și Cui îi e frică de computer (Art, 2013). Se numără printre cei 53 de coautori ai „celui mai rapid roman din lume“, Moș Crăciun & Co. (Art, 2013).
Ca specialist în antropologie publică studiile Bîlciul Universității (Humanitas, 2013) și Tradiții la superofertă (Cartier, 2015). În 2014, devine doctor în antropologie.
