Dumitru Stăncescu (1866‑1899) se numără printre cei mai îndrăgiţi culegători de folclor români. Se naşte la Bucureşti, provenind dintr‑o familie de intelectuali (tatăl lucrând o vreme ca secretar la Ateneul Român, iar unchiul său fiind director al Teatrului Naţional). Studiază la colegiul „Sf.Sava“, avându‑l printre alţii ca profesor pe G. Dem Teodorescu, acesta probabil jucând un rol esenţial în stimularea interesului elevului său pentru folclor.
Stăncescu debutează cu schiţe în Literatorul, urmând să publice apoi constant snoave, basme, istorisiri şi traduceri în numeroase periodice (Revista literară, Familia, Vatra, Revista nouă, Adevărul, Universul). În 1895, alături de editorul Carol Müller, înfiinţează cunoscuta colecţie „Biblioteca pentru toţi“, pe care o va coordona până în 1899. De altfel, semnează traducerea volumului de debut al colecţiei, Poveşti alese, de Hans Christian Andersen.
Printre volumele publicate se numără: Basme culese din popor (1885), Basme culese din gura poporului (1892), Snoave sau glume populare (1892), Cerbul de aur şi alte basme pentru copii culese din gura poporului (1893), Glume şi poveşti (1895), Poveşti şi snoave noi pentru popor (1895). De asemenea, traduce din franceză volume ale unor autori precum Xavier de Montépin, Jules Michelet, André Theuriet, Alexandre Dumas fiul. La numai 33 de ani, moare în Elveţia, la Axenfels, bolnav de ftizie.
