TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Denis Robert

Denis Robert este jurnalist francez, romancier, eseist şi regizor. Este vestit pentru articolele despre scandalurile financiare şi politice pe care le-a scris şi pentru jurnalismul neconvenţional pe care îl practică.
A lucrat mai întâi la Actuel, apoi se angajează, în 1984, la Libération, unde se ocupă cu demascarea unor cazuri de corupţie. Părăseşte Libération în 1996, pentru a evita să cadă în rutină. Scrie cartea Pendant les «affaires», les affaires continuent, o meditaţie asupra corupţiei, a dificultăţilor întâmpinate de justiţie pentru a-şi îndeplini rolul şi asupra minciunii din mediul politic.

Între 1998 şi 2000, scrie patru romane, printre care Fericirea, roman erotic publicat în peste 20 de ţări. În 2001, Denis Robert se apropie din nou de jurnalismul de investigaţie cu ocazia unei anchete asupra conturilor secrete ale societăţii luxemburgheze Clearstream. Această anchetă este prezentată sub forma unei cărţi ce a făcut senzaţie (Révélation$) şi a unui documentar (Les dissimulateurs) difuzat pe Canal + în ziua ziua apariţiei cărţii în librării.