TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ David Schwartz
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Dr. David J. Schwartz a rămas în memoria publică internaţională drept o renumită autoritate în domeniul motivaţional.

Începându-şi cariera într-o mică şcoală rurală din Indiana, David J. Schwartz a devenit ulterior un apreciat orator, care a susţinut discursuri în cadrul a peste 3 000 de convenţii pe teme comerciale, întruniri ale agenţilor de vânzări şi seminarii de management. A activat şi ca profesor la Universitatea de Stat Georgia din Atlanta. De asemenea, a fost fondatorul şi preşedintele companiei Creative Educational Services, o firmă de consultanţă specializată în dezvoltarea personală a liderilor. A scris o serie de lucrări, care au devenit în timp cărţi de referinţă în literatura motivaţională.

Milioane de oameni din întreaga lume şi-au îmbunătăţit vieţile datorită cărţilor sale, prin intermediul cărora au învăţat să vândă mai eficient, să administreze mai bine afaceri, să câştige mai mulţi bani şi, cel mai important aspect dintre toate, să-şi găsească fericirea şi pacea minţii.