Constantin Chiriţă (n. 12 martie 1925, în familia unor învăţători din comuna Ibăneşti, judeţul Vaslui - d. 14 noiembrie 1991, Bonn-Konigswinter, Germania) a fost un cunoscut prozator român, cărţile sale adresându-se în special celor mai mici cititori. Aici a urmat cursurile şcolii primare. Primele şase clase liceale le-a efectuat la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, ultimele două absolvindu-le în Bucureşti. După ce a frecventat parţial cursurile Politehnicii bucureştene, se dedică literaturii şi ziaristicii.
A urmat Politehnica din Bucureşti, dar nu a finalizat studiile. A fost apoi redactor la ziarul Scînteia şi muncitor pe şantierul de la Bumbeşti-Livezeni. Debutează ca scriitor în anul 1949, opera sa fiind în general inspirată din realismul socialist al acelor vremuri. S-a remarcat ca romancier şi scenarist român. A deţinut funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Debutul literar a avut loc în 1949. A fost redactor la diferite reviste literare (mai ales la Luceafărul şi Sportul literar) etc. Scriitor fecund şi, deseori, militant politic al timpului (secretar de partid al Uniunii Scriitorilor, 1972 – 1977 şi vicepreşedinte al ei, din 1977). A colaborat la diferite reviste literare, sociale şi politice din ţară. Majoritatea cărţilor sale se adresează tineretului. Uniunea Scriitorilor l-a premiat în două rânduri (1964 şi 1974).
A fost un virtuos eseist. În romanele sale adresate maturilor, a adus imaginea lumii universitare şi tehnocrată. A participat la toate manifestările culturale ale Liceului “Gh. Roşca Codreanu” şi ale Bârladului.
A decedat la data de 14 noiembrie 1991 în localitatea Bonn-Konigswinter (Germania).
Opera
Constantin Chiriţă este autorul unui foarte popular ciclu de romane, intitulat Cireşarii.
Titlurile celor cinci volume sunt:
Cavalerii florii de cireş (numit iniţial Teroarea neagră); 1956
Castelul fetei în alb; 1958
Roata norocului;
Aripi de zăpadă (numit iniţial Teroarea albă);
Drum bun, Cireşari.
Ele au fost ecranizate în anii optzeci sub forma unui serial de televiziune, care s-a bucurat de succes la public. S-au turnat filme după aceste volume considerate adevărate best-seller în perioada comunistă, iar în întreaga ţară s-au înfiinţat cercuri de tineret şi cluburi care purtau numele Cireşarii şi s-au organizat numeroase expediţii şi excursii, cu participanţi de vârsta cireşarilor şi cu caracter ştiinţific, o retrăire a aventurilor acestora.
Alături de romanul "Toate pânzele sus!" al lui Radu Tudoran, a constituit unul din romanele favorite ale adolescenţilor români.
Cărţi publicate:
Matei Ion a cucerit viaţa - volum de nuvele 1949
Oameni din oraşul nostru 1951
Cireşarii 1956
Întâlnirea 1959
Oţelul 1960 (revizuit în 1979, Livada)
Pasiuni 1962
Trilogia în alb 1974 (grupează 3 romane poliţiste: Trandafirul Alb, Pescăruşul Alb,Îngerul Alb)
Adâncimi - piesă de teatru 1974
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Constantin Chiriţă
Vezi toate produsele
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.25 (36)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%