Carl Gustav Jung, psiholog şi psihiatru elveţian, a făcut studii de medicină generală şi psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zurich şi medic-şef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. S-a consacrat însă, precumpănitor, psihoterapiei clinice şi, concomitent, cercetării experimentale şi teoretice. În 1904 întemeiază la Zurich un laborator de psihopatologie experimentală, valorificând observaţii personale şi descoperiri în domeniul asociaţiilor verbale normale şi patologice, al demenţei precoce şi al complexelor. Între 1907 şi 1912 colaborează intens cu Freud, atras în special de cercetările acestuia legate de isterie şi de vise.
Ruptura cu Freud, provocată mai cu seamă de rigiditatea concepţiei acestuia, înseamnă pentru Jung angajarea fermă pe un drum propriu. Ea îl duce la elaborarea unei psihologii autonome, pe care o caracterizează ca ştiinţă şi deopotrivă artă, o psihologie în care şi-a propus totuşi, paradoxal, să-şi continue maestrul. Psihologia analitică, cum îşi va numi disciplina, redescoperă universalul ca dimensiune fundamentală a omului, materială şi deopotrivă spirituală, existentă în sine, necreată de om. În ea libidoul nu se mai limitează la sexualitate, ca la Freud, deşi acesteia îi este recunoscut un rol privilegiat în economia vieţii umane, ci cuprinde şi instinctul de autoconservare, pulsiunea puterii şi instinctul religios. Jung propune un ansamblu de concepte noi şi totodată bazate pe tradiţie, deduse în temeiul unei îndelungate şi vaste experienţe clinice, precum inconştientul colectiv, care lărgeşte şi completeză inconştientul personal, arhetipurile sau Sinele.
Între 1921 şi 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de Nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona, în Kenya, Uganda şi India. În 1935 este ales preşedinte al proaspăt întemeiatei „Societăţi elveţiene pentru psihologie şi domeniile conexe“. În 1944 i se creează la Basel o catedră de „psihologie medicală“. În 1948 se înfiinţează la Zürich institutul care îi poartă numele, iar în 1958, inspirată de cercetările sale, „Societatea internaţională de psihologie analitică“. Ultimii ani de viaţă şi-i petrece la Bollingen, lângă Zurich, locuind în faimosul turn, unde îşi redactează şi parţial îşi dictează memoriile. La câteva luni după moartea lui îi apar memoriile, Amintiri, vise, reflecţii consemnate şi editate de Aniela Jaffe.
Scrieri: Despre psihologia Dementiei praecox (1907), Transformări şi simboluri ale libidoului(1912), Tipuri psihologice (1921), Arhetipurile şi inconştientul colectiv (1934), Psihologie şi religie. Occident şi Orient (1940), Despre psihologia inconştientului (1943), Psihologie şi alchimie (1944),Psihologia transferului (1946), Aion. Contribuţii la simbolistica Sinelui (1951), Răspuns la Iov(1952), Sincronicitatea ca princpiu al unor legături acauzale (1952), Un mit modern: fenomenul OZN (1957), Mysterium coniunctionis (1957).
