Cătălin Avramescu (n. 1967) este doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti şi docent al Universităţii din Helsinki. În prezent este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, unde predă cursuri de istorie a gândirii politice. A parcurs stagii de cercetare la Institutul de Istorie al Universităţii din Viena, Institute for Advanced Study in Humanities (Edinburgh) şi la Clark Library/Center for 17th and 18th Century Studies (UCLA). A fost bursier Mellon la Herzog August Bibliothek (Wolfenbüttel) şi bursier Marie Curie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Ferrara. A publicat traduceri, eseuri şi studii de teorie politică şi istoria ideilor, în special asupra secolelor XVII-XIX. Prima sa carte, De la teologia puterii absolute la fizica socială (ALL, 1998), este o explorare tematică a teoriei contractului social de la Hobbes la Rousseau. A urmat Filozoful crud. O istorie a canibalismului (Humanitas, 2003), o analiză a unei teme uitate din teoria dreptului natural, care a primit premiul pentru cea mai bună carte de ştiinţe umaniste (ex aequo) a Asociaţiei Editorilor din România. Versiunea americană a acestei lucrări, publicată în 2009 la Princeton University Press, a fost recenzată în Times Higher Education şi London Review of Books. Din anul 2008 a fost numit Consilier de Stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Cătălin Avramescu
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (9)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Super Safari 2. Activity Book. Limba Engleză. Grupa mare (5-6 ani) + CD audio31,5 lei35 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Caiet pentru vacanța de vară. Clasa a V-a2.11 (9)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Antrenament pentru performanță. Matematică și explorarea mediului. Exerciții și probleme. Clasa a II-a26,1 lei29 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%