TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Carmen-Silvia Paraschiv
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Studii. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 1988. Doctor în drept al aceleiași Universități din anul 2000, sub coordonarea științifică a prof. univ. dr. Ion Neagu, cu teza Apelul penal (publicată în anul 2019 la Ed. Hamangiu). A urmat cursurile postuniversitare de științe penale ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și numeroase alte programe de formare ulterioare.

Activitate profesională. Activitate didactică îndelungată, începând cu anul 1991 (lector universitar din anul 1997, conferențiar universitar din anul 2000 și profesor universitar din anul 2002). Este avocat în Baroul București din anul 2002. Specialist cooptat în elaborarea de subiecte de concurs/examen pentru Institutul Național al Magistraturii (din 2008 și până în prezent); evaluator ARACIS din anul 2010.

Publicații. Autoare a numeroase studii și articole publicate în reviste de specialitate. Printre ultimele cărți publicate: Teste grilă pentru examenele de an, licență și admitere în profesiile juridice, ed. a 7-a, Ed. Hamangiu, 2022; Fișe de procedură penală, cinci ediții, Ed. Hamangiu, 2016, 2017, 2018, 2019 și 2020; Teste grilă pentru examenele de an, licență și admitere în profesiile juridice, cinci ediții (în coautorat), Ed. Hamangiu, 2014, 2015, 2016, 2018 și 2020; Teste grilă de drept procesual penal, trei ediții, Ed. Hamangiu, 2014, 2015, 2107; Drept procesual penal. Partea generală. Note de curs (coordonator), trei ediții, Ed. Hamangiu, 2016, 2020 și 2021; Drept procesual penal. Partea specială. Note de curs (coordonator), trei ediții, Ed. Hamangiu, 2017, 2020 și 2022; Noul Cod de procedură penală și 7 legi uzuale (îngrijire ediție), Ed. Hamangiu, 2016; Codul de procedură penală adnotat cu legislație și jurisprudență (în coautorat), Editura Universul Juridic, 2009; Drept procesual penal. Sinteze de teorie. Spețe. Grile, ed. a 3-a (în coautorat), Ed. Rentrop&Straton, 2007; Drept procesual penal. Partea generală și Drept procesual penal. Partea specială, ed. a 2-a (în coautorat), Editura Lumina Lex, 2004.