Anton Golpenția s-a născut în anul 1909, în satul Prigor, județul Caraș-Severin. După absolvirea liceului Dianconovici - Loga din Timișoara, el se înscrie în 1927 la Universitatea București, luându-și licența în drept în 1930 și licența în filozofie în 1933. Între timp, o excursie liceală îl purtase în Iugoslavia, Italia și Egipt (1928); o bursă a grupării universitare române pentru Societatea Națiunilor îl adusese la Geneva (1930); participă la întâlniri studențești la Viena și Bratislava; urmase cursuri de sociologie cu D. Gusti și H.H. Stahl; o primă campanie monografică îl adusese în 1931 la Cornova (Basarabia); și funcționase ca șef de cabinet al lui Dimitrie Gusti la Ministerul Instrucțiunii Publice, al Cultelor și Artelor (1932-1933). Între 1933 și 1936, o bursă Rockefeller (1933-1935) continuată de o bursă Humboldt (1935-1936) îi permit să-și elaboreze și susțină în Germania teza de doctorat Die Information der Staatsführung und die überlieferte Soziologie (Informarea conducerii statului și sociologia tradițională, publicată în 1936), lucrând îndeaproape cu profesorii Freyer și Gehlen.
La întoarcerea în România, Anton Golopenția se încadrează neobosit în activitatea multiplă a Școlii sociologice de la București. Este director la Institutul Social Român (1937-1940), redactor al revistei Sociologie românească (1937-1942), inspector la Fundația Culturală Regală „Principele Carol I” (1937-1940), asistent onorific la catedra de Sociologie, Etică și Politică a Prof. Gusti și membru fondator al Asociației Științifice pentru Enciclopedia Română. În 1937, el îl însoțește pe D. Gusti la Paris în vederea pregătirii pavilionului românesc la Expoziția universală.
Începând din 1940, Anton Golopenția se angajează la Institutul Central de Statistică. În august 1940, împreună cu Sabin Manuila și N. Georgescu-Roegen, el transportă la Arbitrajul de la Viena materialul original al Recensământului din 1930 (care va rămâne neconsultat). În anii de muncă încordată, Anton Golopenția va participa la pregătirea și efectuarea recensământului din 1941, va conduce o echipă de funcționari ai I.C.S. însărcinată cu identificarea românilor de dincolo de Bug (1941-1943), va fi Director al Oficiului de Studii și Publicații al I.C.S. (1942-1947), va scoate revistele Cronicarul I.C.S. și Comunicări statistice și va face parte din comitetul de redacție al revistei Geopolitica și Geoistoria. În 1946, Anton Golopenția participă în calitate de expert statistic la Conferința de Pace de la Paris. Între 1947-1948 el este director general delegat al I.C.S. conducând, în această calitate, recensământul din 1948. Arestat în ianuarie 1950 spre a depune mărturie în ancheta Pătrășcanu, Anton Golopenția moare în 1951, după 18 luni de detențiune. Volumul de față prezintă publicului cititor textul integral al celor 184 declarații în anchetă sau memorii ale lui Anton Golopenția, aflate în Arhivele S.R.I. Spre deosebire de mărturii ca ale lui Soljenițîn, care s-au scris în memorie, după ieșirea din închisoare, cititorii au aci în față textul scris sub tortură de un intelectual care, deși se înțelege prins în angrenajul unei nimiciri comandate, găsește încă forța de a vorbi despre lucrări pe care le dusese până aproape de încheiere, de a oferi planuri și proiecte pentru România încercată a momentului. Anexa reproduce corespondența confiscată a lui Anton Golopenția cu importanți specialiști din țară și străinătate (printre care se numără, alături de Stoetzel, Debyser, Varagnac, Campbell sau Mosely, Manuila, Brăiloiu, Mușlea, Mircea Vulcănescu, Al. Ciorănescu, Eliade,dar și, complicat și contradictoriu, un „sociolog partinic” al momentului ca Miron Constantinescu) precum și declarații ale anchetatorilor (în 1968, la reconsiderarea procesului Pătrășcanu), sau acte de dosar care coroborează textul principal.
