Tu ce ai face dacă ai afla că peste câteva ore vei muri? Că cineva care a decis nu-se-știe-cum că nu mai meriți să exiști va împlânta în tine o mogâldeață de plumb, sau mai multe, pentru a se asigura că nu păcălești moartea și scapi? Dar dacă omul pe care l-ai iubit odată se îmbolnăvește atât de rău încât nici măcar nu-ți mai știe numele și trăiește chinuit într-o cameră fără lumină? Dar dacă ai decide într-o zi că viața nu te mai mulțumește? Ce ai face atunci?

Zidul este o colecție de cinci nuvele, cu ajutorul cărora ai putea să înțelegi mai bine filosofia existențialistă a autorului. Sartre devine accesibil, iar lumea este un loc mai bun din cauza asta. Din punctul meu de vedere, al unuia care a încercat să-i citească Ființa și neantul, dar n-a reușit, Sartre este un gânditor minunat, însă un autor de ficțiune mult mai bun decât de cărți filosofice. Prima dintre nuvele, despre ultima noapte a unor condamnați la moarte, dă titlul cărții. Poveștile sunt neobișnuite și banale în același timp. Neobișnuite, fiindcă-s intense și, adesea, generează angoasă cititorului. Banale, fiindcă ar putea să fie despre oricine. Oricare dintre noi ar putea să fie Pablo Ibbieta sau Eve Darbédat sau Lulu. Oricare dintre poveștile noastre ar putea fi scrise într-o asemenea colecție, dacă le-am analiza suficient.