Winston Churchill

Andrei Cojoc
Andrei Cojoc 02 Iulie, 2014
112

Nu am citit până acum o biografie a lui Churchill, iar informaţiile despre marele lider britanic le-am aflat tangeţial din studiile dedicate atât celui de-Al Doilea Război Mondial, cât şi primilor ani postbelici. Un om politic versatil (capabil să absoarbă presiunea Parlamentului), un orator desăvârşit (discursurile sale au ajutat Marea Britanie să treacă peste bombardamentele naziste), şi un vizionar excepţional (reuşeşte să prevadă sâmburii Războiului Rece încă din timpul războiului. Dar toate aceste caracteristici sunt asociate cu figura unui Churchill aflat la sfârşitul carierei sale de politician.

Aici, studiul lui Shelden vine în ajutor, cartea britanicului concentrându-se pe o perioadă de 15 ani (1901-1915), perioadă care începe cu întoarcerea lui Churchill din pelerinajul militar în India şi Africa, terminându-se cu dezastrul de la Galipoli, în care a fost scos ţap ispăşitor, dându-şi demisia din amiralitate şi întorcându-se în armată ca maior din tranşeele franceze.

Stilul lui Shelden e unul modern, plin de anecdote ce-l fac până şi pe cititorul neobişnuit cu scrierile istorice să întoarcă pagina. Astfel, găsim un tânăr Churchill oportunist, ce, prin numeroase aranjamente, face rost de un loc în Parlament; un adevărat adept al comerţului liberalizat; un fiu ce şi-a idolatrizat tatăl, scriind o biografie de 1000 de pagini în onoarea sa; un afemeiat fără rezultate, cererile sale în căsătorie rămânând fără răspuns. Toate aceste faţete şi acţiuni l-au conturat pe tânărul Winston, pregătindu-l pentru încercările ce aveau să-l înnobileze ca una din marile figuri cheie ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Winston Churchill. Tânărul Titan
Winston Churchill. Tânărul Titan
Michael Shelden
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram