Probabil una dintre cele mai frumoase cărți scrise de Kawabata, Vechiul oraș imperial este o călătorie prin vechiul Kyōto, în perioada lui de schimbare, prin păduri de bambus și printr-o lume îmbrăcată în cele mai frumoase kimonouri. Există și o poveste care se desfășoară în acest fundal, însă aceasta este cumva secundară, devine pânza pe care este pictat portretul tradiționalului Kyōto. Personajele scot mai bine în evidență anumite trăsături ale acestuia, precum teama lui Sata Takichiro de a nu se fi adaptat la noua lume, când nu își mai găsește inspirația pentru a crea noi modele de pânză pe placul clienților, sau eleganța culorilor pe fundalul istoric al orașului din hainele lui Chieko, fata negustorului. Sentimentele sunt și ele elegant exprimate, nu direct, cu ajutorul unor intermediari. Poveștile de iubire nefericită nu provoacă drame, ci melancolie, iar apropierea de sora pierdută se face încet, cuvintele se transmit prin daruri.
Vechiul oraș imperial a fost o lectură liniștitoare, precum privitul unui apus sau a unui copac înflorit. Vă va trezi asemenea doruri, de a vă plimba și a admira frumusețea anotimpurilor. O carte asemănătoare, tot scrisă de Kawabata (normal!) este Sunetul muntelui, pe care o recomand a fi citită de către cei care s-au simțit răsfățați de estetica acestui volum.