Cam aşa începe unul dintre thrillerele cele mai reuşite ale anilor ʼ90 şi unul dintre preferate mele. Keyser Söze a fost numele care îmi suna psihedelic în minte de fiecare dată când mai întorceam o pagină din Umbra vântului.

Julián Carax, un scriitor care se pare că a murit cu ceva timp în urmă şi al cărui destin se afundă în enigme şi întâmplări fantastice îi stârneşte interesul lui Daniel Sempere, tânărul „ucenic“ într-o librărie pe care tatăl îl duce într-o zi în Cimitirul cărţilor uitate. Privirea îi cade asupra unui exemplar din Umbra vântului, ultimul exemplar al scrierilor lui Carax pentru că, pare-se, cineva a ars toate cărţile sale. Cât de curând Daniel va face cunoştinţă cu cel al cărui singur scop este să distrugă tot ce ţine de amintirea lui Carax. Implacabil destinul lui Daniel ajunge să semene prea mult cu destinul scriitorului a cărui urmă o caută. Nu rămâne de văzut decât unde anume o să îl găsească şi pe el moartea.

Un thriller cu şi despre cărţi în care nici războiul şi nici diavolul nu ezită să îşi vâre coada.