Mi-ar plăcea să începeţi cartea lui Kazantzakis cu o minte deschisă, să vă imaginaţi împingând cu modestie porţile unui templu interzis, complet conştienţi de însemnătatea momentului.

În Ultima ispită a lui Hristos a fost nevoie, mai întâi, de un joc de împrejurări neobişnuite, care au atras atenţia asupra vieţii celui mai misterios personaj din Biblie.

Să nu vă închipuiţi un Isus omniscient; veţi fi şocaţi dacă veţi începe să citiţi cartea cu imaginea unui Isus infailibil.

În primele pagini, Isus ciopleşte cruci pentru condamnaţii la moarte. Are proprii demoni. Nu ştie ce i se întâmplă, nu este conştient de legătura spirituală pe care o are cu Dumnezeu. O iubeşte pe Maria Magdalena şi îşi doreşte, ca orice alt om, o familie şi o viaţă liniştită.

Cu trecerea timpului, învaţă să accepte misiunea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o. Îşi adună discipolii, predică, iar confidentul său este Iuda.

Ultima ispită se rezumă la momentul crucificării. Isus a reuşit să treacă prin toate ispitele, mai puţin ultima, cea a morţii. Un “înger” îl îndeamnă să coboare de pe cruce. S-a dovedit în faţa lui Dumnezeu, iar acum poate să-şi trăiască viaţa în linişte.  

Lupta dintre trup şi suflet, înţelegere şi ignoranță, răzvrătire şi supunere, toate acestea  duc la acelaşi scop - Dumnezeu şi faptul ultim al ispăşirii păcatului. Este momentul decisiv dintre viaţă şi moarte.