Tripat. Ce trebuie să ştii despre droguri: de la alcool la ecstasy

Cartepedia
Cartepedia 04 Mai, 2015
5
Drogurile explicate altfel

Drogurile fac și au făcut parte din cultura umană de mii de ani. De la ritualurile șamanice care încercau să deschidă porțile către o lume a spiritelor, trecând dincolo de granițele conștiinței, până la utilizările mult mai recente ale drogurilor în medicină pentru tratarea diverselor boli, sau în scopuri recreative, ne întâlnim cu ele într-un fel sau altul aproape zilnic. Progresul științific a dus la o analiză mult mai detaliată a efectelor dar și la o sintetizare a substanțelor chimice responsabile pentru modificarea felului în care percepem lumea înconjurătoare. Acesta este motivul pentru care noi droguri sintetice au apărut și continuă să apară în fiecare zi, știința înlocuind încetul cu încetul natura. Singurul fel în care vom reuși să ne protejăm de efectele negative care vin odată cu utilizarea drogurilor este prin intermediul unei educații bine puse la punct. Acesta este și scopul acestei cărți.

Fără a adopta un ton moralizator, autorii acestei cărți încearcă să treacă cititorul atât prin istoria celor mai cunoscute droguri (luând în considerare atât alcool cât și cofeina), cât și prin efectele imediate sau pe termen lung ale utilizării lor. Noțiuni importante precum cele de dependență sau sevraj sunt explicate alături de felul în care diversele substanțe chimice acționează asupra creierului într-o manieră deschisă și ușor de înțeles pentru oricine este interesat de subiect.

Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram