Trezirea Leviatanului

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 09 Mai, 2016
2545

Oau! Ăsta da roman SF! Pură plăcere şi adrenalină de la un capăt la altul. Cine nu mă crede şi încă nu e convins că merită citit romanul (în fapt, un prim volum al unei serii), să arunce o privire peste serialul Expanse. Primul sezon e gata, respectă îndeaproape acest volum, însă nu are povestea întreagă. Aşa că dacă alegeţi să vedeţi prima data serialul, veţi citi cartea doar pentru a afla finalul poveştii.

James S.A. Corey (pseudonim pentru 2 scriitori care au decis să scrie împreună – Daniel Abraham şi Ty Franck) îşi plasează primul volum din seria Expanse undeva într-un viitor nu foarte îndepărtat. Omenirea a colonizat câteva planete şi asteroizi, însă nu a păşit dincolo de graniţele sistemului solar. Pământul şi Marte se află într-o competiţie continuă. Pământul are o flotă extinsă, colonii în centura de asteroizi situată între Marte şi Jupiter. Marte e mai dezvoltată tehnologic datorită trecutului dificil şi a nevoii de terraformare a planetei. Are nave mai bune, soldaţi mai disciplinaţi şi e pregătită tot timpul de un posibil și probabil conflict major cu Pământul. Coloniile au viaţă grea, resurse puţine şi o supraveghere militară insistentă din partea pământenilor. Aşa că e aproape firesc să apară o a treia forţă, de eliberare a coloniilor de sub tutela planetei-mamă, forţă care în ciuda scopului său politic legitim, e considerată drept terorism atât de către pământeni, cât şi de forţele marţiene.

Miller e detectiv pe Ceres, planetă colonizată de forţele militare ale Pământului, situată în centura de asteroizi deja infilatrată de ideile rebeliunii. Primeşte o misiune particulară, de a găsi fiica unui pământean cu multă influenţă politică – Julie Mao. James Holden e ofiţer în echipajul unui transportor de gheaţă şi alături de câţiva colegi (Naomi, Amos, Alex) asistă neputincios la distrugerea navei sale de către o navă străină, avansată tehnic. Motive suficient pentru supravieţuitori pentru a porni într-o cruciadă riscantă în aflarea adevărului. Dispariţia pe care o anchetează Miller îl conduce către acelaşi adevăr pe care îl caută şi James Holden.

Intriga înaintează repede, personajele devin palpabile de la capitol la capitol şi aproape că nu poţi respira între cele două fire narative: vocea detectivului, desprinsă din romanele noir, autodistructivă, sarcastică, însă empatică, şi vocea lui Holden, naiv-impulsivă, curajoasă, însă nu foarte inteligentă. Firele narative se împletesc undeva în a doua parte a romanului, tocmai atunci când povestea devine mai interesantă. Un roman foarte bun, construit foarte bine, pe care îl citeşti cu mare plăcere. Nu voi povesti mai nimic din ce se întâmplă, am încercat să sugerez un context pentru intriga imaginată de cei doi autori. Însă, clar, Trezirea Leviatanului a fost traducerea SF cea mai aşteptată a acestei primăveri. Citiţi romanul şi îmi veţi da dreptate!

Trezirea Leviatanului (Vol. 1)
Trezirea Leviatanului (Vol. 1)
James Corey
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram