Atunci când Marin Preda a lansat romanul Moromeții, mulți au fost sceptici, gândindu-se că tema vieții rurale fusese exploatată la maxim de către Liviu Rebreanu în Ion. Și totuși a avut un succes colosal. Acum, într-o epocă cvasi-citadină, în care viața la țară pare desprinsă dintr-un film vechi, într-o perioadă în care satele rămân pustii din cauza exodului masiv al tinerilor la oraș, și mai ales, când toți sau aproape toți își potolesc setea de pitorescul vieții la țară vizionând serialul Las Fierbinți, nu este o curată nebunie să mai scrii încă o carte despre viața la țară?
Și totuși, Ciprian Măceșaru și-a asumat această frumoasă nebunie și a scos din mânecă o carte despre țărani, așa cum sunt ei astăzi, cel puțin în zona de sud a țării: leneși, bârfitori, preocupați mai mult de băut și bătut, fie nevestele, fie între ei, nutrind vise de mărire ce se năruiesc prin ele însele, neavând niciun gram de realitate în ele și, ce este cel mai trist, batjocorind pe cei ce manifestă preocupări intelectuale.
Ce aduce nou cartea lui Măceșaru? Faptul că reușește să surprindă exact mentalitatea țăranilor de astăzi. Ai zice că este unul dintre ei. Ba mai mult, folosind un ton efervescent, reușește să insufle și cititorului starea din teren. Te și vezi, la rândul tău, printre ei, la crâșmă, dezbătând politica locală și înecându-ți lehamitea în vodkă. La prima vedere ai fi tentat să spui că această poveste este o satiră. Dar nu, este un semnal de alarmă tras pentru locuitorii din mediul rural, cărora li se spune că prin renunțare și beție, prin lene și hoție, lumea lor se va nărui din sine însăși, și-i va strivi și pe ei sub dărâmături. Este un strigăt de deșteptare la realitate, de reasumare a condiției de muncitori autentici, pe umerii cărora se clădește zi de zi forța și vitalitatea întregii țări. Dar oare va fi auzit? Sau trecutul pe care ei ar trebui să-l regăsească și să-l repună în prezent, chiar este mereu cu un pas înainte?