Suntem avertizați încă de la început: nu-i cazul să ne așteptăm la o carte de memorii, fiindcă-i oarecum atipică – de exemplu, sare nestatornic între timpuri, și cu greu îți mai dai seama dacă-ți povestește matematicianul din prezentul cărții sau cel care, mult timp după, își revizuiește scrupulos amintirile. Pe de altă parte, nici nu poate fi luat ca un roman. Lungile pagini cu formule categoric dezmint acest lucru. Cu toate acestea, în ciuda conceptelor greu de înțeles de matematică, fizică, astronomie (și nu numai) pe care pur și simplu le-am sărit cu coada între picioare și cu gândul că ar trebui să rămân la cărțile mele (vă invidiez pe cei care le-ați înțeles), cartea transformă un matematician energic și oarecum excentric într-un supererou carismatic, care citeste reviste manga și este fan Death Note, se duce la concerte de muzică rock, poartă un paianjen la costum și își privește profesorii ca pe niște eroi legendari, de care se apropie cu emoție. Cédric Villani este un personaj tare atrăgător, pe care mi-ar plăcea să-l întâlnesc în viața reală, iar citirea volumului-jurnal mi-a adus, într-un fel, tocmai această întâlnire.