Sunt un curv

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 29 Noiembrie, 2016
1982

Cum să nu te oprești în fața unei cărți cu un asemenea titlu?! Fie doar și numai ca să exclami stupefiat „Ce tâmpenie!” și să treci mai departe. Cei curioși din fire o vor lua puțin și la răsfoit, iar cei curajoși o vor și cumpăra să o citească. Ca să înțeleagă care-i faza cu titlul, firește.
În cele ce urmează mă voi adresa celor ce poate s-ar lăsa pradă dezgustului și, aș zice, chiar ignoranței, și vor trece mai departe. Sunt un curv este un roman trăznet. Este în primul rând psihologic. Și nu mai puțin filozofic. Și da, sunt pagini pline de scene de sex. Uneori descrise explicit, nu vulgar, ci de-a dreptul brutal. Dar nu cu scopul de a șoca, brava, excita, ci cu scopul de a trezi cititorul la viață. De a-l invita să se auto-analizeze prin prisma faptelor personajului și de a-și pune întrebări cu privire la conduita sa de viață. Și da, dincolo de sex, în scenă se pun și sentimente, cât se poate de diverse, dar fiecare în parte frizând prin profunzime. La Saty, căci acesta este numele personajului principal, nimic nu este apriori supus efemerității, ci fiecare faptă, fiecare gest, fiecare gând, fiecare sentiment este încărcat de profunzimea lucrurilor ultime, definitive, pasibile de a fi imortalizate întru eternitate.
Un roman complex și dens. Și chiar dacă la suprafață este ornat cu un vârtej de sex, la bază stă ascuns și-n așteptare, un noian de sens.

Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram