Distopie, roman fantastic, roman filosofic, social, politic, SF, oriunde se poate încadra fără emoții.
Aitmatov scrie și nu scrie o parabolă a unei societăți măcinate de vină, de ură, de cruzime, de RĂUL care pare să erupă din oameni precum o boală de piele infecțioasă care se dezvoltă și transmite rapid. Vorbeşte despre Rusia? Posibil. Dar de ce nu ar fi despre lumea întreagă? Unde nu găsești un om care să urle adevărul și nimeni să nu-l asculte? Unde nu vezi frunți pe care stigmatele Casandrei să nu strălucească mai aprig decât aurele sfinților din cărțile de povești ale creștinătății?
Încercat de Marea Teroare care i-a răpit tatăl, Aitmatov pare că scrie un testament. Un testament înfricoșător semnat de mâna tremurătoare a întregii umanități.
Un roman care se citește cu grijă pentru a ne păstra vie credința în BINE și pentru a învăţa să ascultăm Casandrele astfel încât ele să nu se mai repete.