Romanul grafic, Stigmata (editura Art), de Lorenzo Mattotti şi Claudio Piersanti, aduce în prim plan povestea unui om pierdut, a unui viciat, a unui om căzut în patima băuturii, a desfrâului, a nelegiuirii, căruia îi apar în palme rănile piroanelor care i-au fost bătute odinioară în mâini lui Iisus. Acest fapt îl face să pară un sfânt în faţa celorlalţi şi purtător de puteri miraculoase. Deşi acest personaj nu se poate vedea pe sine mai mult decât un mizerabil, un abrutizat al societăţii, un individ care nu reuşeşte să se ridice din neputinţă.

Tema cărţii o putem plasa în antiteza divin – pământesc, făcând referire la condiţia mizeră a omului şi la cazul în care acesta nu luptă pentru a se elibera de constrângerea şi de viciile trupeşti. În viziunea creştină, omul este nevoit să duca greul pătimirilor şi să nu se sustragă prin fel de fel de tertipuri.

Aşa cum spunea filosoful francez, Emmanuel Levinas, "suferinţa fizică, în toate gradele sale, este o imposibilitate de a ne detaşa de momentul existenţei", căci omul încearcă să se elibereze, căutând fericiri de moment, căutând să-şi amâne luciditatea. Esenţa poveştii poate avea o miză creştină. Rănile din palmele protagonistului reprezintă o încercare de ordin fizic, durerea aceasta ajunge ca o confirmare a vegherii divine. Dincolo de decăderea sufletească a personajului, stigmatizarea sa reprezintă un semn divin, o chemare spre îndreptare a celui căzut.

Altă idee extrem de importantă ar fi aceea de a nu pune bazele vieţii acesteia în trup, în detrimentul sufletului. Finalul certifică o apropiere a personajului de cuvântul lui Dumnezeu, adică de o instanţă salvatoare, de un reper dătător de nădejde, ca o depărtare de zădărnicie.

Grafica (care apartine legendarului grafician Lorenzo Mattotti) este sugestivă, sunt surprinse chipuri haine. Există o duritate a expresiei artistice. Joaca din benzilor desenate este schimbată cu un soi de întunecare, o înnegrire a spaţiului şi a omului decăzut. Chipurile par să iasă din bucata de hârtie, aflându-se într-o urâţire permanentă. Ele ar putea fi ceea ce nu sunt, dar sunt în felul în care se aleg să fie.