Stalin

Vlad Zver
Vlad Zver 28 Decembrie, 2014
813

Johnson și-a propus să-l prezinte pe Stalin tinerilor astfel încât aceștia să știe cât de odios a putut să fie dictatorul rus. Ce să zic, i-a reușit.

Deși nu-mi spune nimic nou și, pe alocuri, m-a deranjat că a omis diferite informații vitale, zic eu, pentru înțelegerea demenței din spatele mustaței georgianului, cartea se poate recomanda drept un fel de readerʼs digest pentru cei mai puțin familiarizați cu personalitatea și povestea vieții lui Stalin.

Este adevărat că scopul propus de autor este atins și că volumașul apărut la Humanitas este ideal pentru cei care nu știu foarte multe de Stalin, Marea Teroare și crimele acestuia, însă nu este un volum de căpătâi pe care să-l cauți avid în bibliotecă când citești o carte de specialitate care-ți cere verificarea altor surse pentru înțelegerea subiectului abordat.

Un volumaș care poate să fie făcut cadou tinerilor ce se declară pasionați de istorie și care sunt în căutarea startului către studiul acesteia – un punct de plecare util și, categoric, mai indicat decât o pagină de wikipedia.

 

Stalin
Stalin
Paul Johnson
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram